Cireașa de pe mort

În maghiară e spumă, nu cireașă. Asta pentru cei care îl țin în spate pe Andrei Ando, adevărați gastronomi culturali ai Aradului. Îi numesc așa pe cei care ne papă banii – Aradul nu e în prea multe primul dar la impozite și plata lor conduce detașat plutonul – reușind un singur lucru în numele nostru: să ne facă de râs.

Pățania lui Andrei cu șuhaida este cireașa. De pe tort, însă în cazul nostru e mai nimerit să spunem de pe mort. Iar mortul este proiectul pe care îl girează Andrei Ando: candidatura orașului la titlul de capitală culturală europeană.

Dar, așa cum am spus-o nu de mult, vinovatul nu este Andrei ci aceia care l-au pus acolo, stau în spatele său și îl împing din umbră în continuare. Problema lor este mare de tot iar soluția nu poate fi decât dramatică: trebuie să-l schimbe pe Andrei, să găsească o personalitate culturală autentică și dinamică care să administreze pe bune proiectul.

Altfel una din două: ori își exhibă incompetența lor în materie de cultură ori, și mai nasol, recunosc implicit caracterul de camuflaj al proiectului, mai pe românește că este o diversiune manipulativă pentru cei mai puțini pătrunzători, ei, inițiatorii, făcând tot posibilul ca proiectul să eșueze.

Pentru că, e greu să ocolești ideea, până acum toate acțiunile lor, întrupate în Andrei Ando, au vizat acest rezultat.

Amatorismul este evident, proiectul respiră provincialism și lipsă de idei prin toți porii. Site-ul proiectului este o bătaie de joc, o rușine în fond. Aradul este doldora de tineri talentați atât în grafică cât și în IT, nu se poate explica decât prin rea-voință și/sau deturnare de fonduri forma jalnică a paginii online despre care vorbim.

Să trecem peste faptul că vorbește doar într-o singură limbă, nu știe nici măcar engleza, de maghiară, germană, sârbă ce să mai vorbim? Din câte am auzit, ar fi vorba de ceva multiculturalism în proiect, ceva ce ar fi specific orașului, după cum au auzit ei după ureche așa. Un multiculturalism care vorbește o singură limbă este cam greu de imaginat.

Dar de ce să vorbim noi despre imaginație în casa mortului?

Site-ul cuprinde câteva videouri oarecum autobiografice cu așa numitele personalități culturale ale Aradului. Sunt câteva, nimic de zis, înghesuite într-un format de jurnalist habarnist, cele mai multe personalități sunt culturale doar prin năzuință iar câteva între timp au decedat.

Domnul Tolan nu de mult, Miși Takacs relativ recent, țin pumnii pentru ceilalți, urându-le de aici sănătate și viață lungă.

Iar dacă Tomc@t crede în Special Arad că Andrei a furat doar șuhaida se înșeală amarnic. Fără anvergură culturală, neavând idei, nefiind nici bun în ”munca cu oamenii”, Andrei a furat tot. Inclusiv imaginea cu mâinile care țin în palmă obsesiv turnul primăriei, obsesiv fiind turnul, nu palma. Este un photoshop penibil, preluat de pe un site care comercializează imagini.

De fapt, aruncați o ultimă privire pe pagină, imaginea proiectului nu este nimeni altcineva decât Andrei Ando. Este o situație psihotică cel puțin și care se exprimă cel mai bine prin sintagma atât de cunoscută lui Andrei încă de pe vremea când scria meciuri la ziar: eu centrez, eu dau cu capul, eu parez!

Iar dacă Domnul primar Falcă nu va lua măsuri nici de această dată, făcând limpede adevăratele interese din spatele proiectului, propunem pentru Andrei următoarele idei de valorificat în viitor: să încerce cu alte torturi și dulcețuri arădene: savarină, dobos, kugler, gerbaud, sucher etc. Toate au fost confecționate și gustate la Arad chiar dacă numele lor indică, fără excepție, numele cofetarului care le-a făcut prima dată în altă parte, nu la Arad.

Ar mai putea, Andrei, să realizeze niște proiecte tipic arădene: să ne suprindă cu un Barbie făcut la Arădeanca, sau cu un Rollex la Victoria (Aradora), pâine de Pecica la Vața, și cremvuști de Vața la Glogovatz.

Tumulii de la Glogovatz(nimeni, nimic?...Vladimirescu, localitatea unde și-a construit jacuzzi Ioțcu) ar putea fi valorificați astfel într-un final.

Dar cel mai fain ar fi dacă ne-ar șoca prin recunoaștera că el de fapt este reîncarnarea baronului Münchausen la Arad.

Scuze, baroane!

PS. Text apărut în Special Arad, 13 August 2015