Vama veche și vama nouă

Fiind în ajun de Crăciun, la capătul unei perioade obositoare de cumpărături și consumații, îmi domolesc elanul critic, reținând doar o întâmplare de sfârșit de an mai năstrușnică.

Nu, nu mă gândesc la tăiatul porcului din Piața Avram Iancu, în fond este vorba de un obicei secular al acestor locuri chiar dacă reglementările UE ni-l arată drept un obicei barbar, nedemn de adevărații cetățeni europeni.

Demn, nedemn, nimic nu este mai apetisant și liniștitor decât produsele proaspete obținute prin metode tradiționale iar dacă tot nu vom mai avea unde să fumăm la o cafea iarna, ideea unei pălinci pe ger în timp ce porcul se rumenește sub paie ne mai oferă ceva speranță. De altfel la o pălincă merge și o țigare iar UE este încă departe. Foarte departe.

Atât de departe încât unul care vine din Germania să-și vadă rudele de sărbători, ajungând pe autostradă la Nădlac intră într-un timp nou, nu astronomic, nu biologic, ci de-a dreptul metafizic. A făcut el șase ore din München până la Nădlac în Ungaria și va mai face încă cinci să ajungă în Nădlac, România.

Este o călătorie în timp la propriu nu speculații de science-fiction. Întâmplarea face să fi trecut pe acolo cu câteva zile înaintea valului sărbătoresc. Rețineți ideea, având în vedere explicațiile vameșilor. Ei susțin, dacă n-ați știut, că sunt puțini și nu mai prididesc de atâta activitate și control.

Și cum vă spuneam, ajung eu la granița de pe autostradă. Din opt puncte de control doar pentru autoturisme funcționează două. Câte cinci-șase mașini la fiecare iar în față mai mulți vameși ca oameni în mașinile care așteaptă. După zece minute în care nu se întâmplă nimic cobor din mașină. În fața mea mai mulți dar cu totul altfel neliniștiți ca mine, bulgari după vorbă și port, nu-i abordez că ei, după toate aparențele, au alte interese.

N-o mai lungesc: a trecut jumătate de oră, aproape patruzeci de minute până am ajuns și eu cu botul mașinii în fața barierei. Controlul a fost scurt, a durat efectiv o secundă: vameșul s-a uitat la cartea mea de identitate după care mi-a făcut semnul acela cu mâna iar eu am apăsat pe accelerație.

Acum vă întreb eu, ce credeți: dacă a fost atât de scurt în cazul meu, de ce a fost atât de laborios în cazul celorlalte mașini?

Nu vă dați sema?

Nu vă mai fierb: eu am fost singurul care n-avea remorcă cu mașină second-hand .