Ecouri fără rost
Fiind evenimentul cel mai semnificativ al ultimelor zile, e firesc să trecem în revistă presa arădeană prin prisma pe care ne-o pune la dispoziție eșecul orașului în selecția pentru lista scurtă a localităților românești care au dorit să candideze la titlul de capitală culturală a Europei în anul 2021. Chiar dacă povestea pare că nu s-a terminat încă. Mai multe orașe, printre care Tg Mureș, Craiova, Iași au contestat rezultatul, scoțând în evidență incompatibilitatea mai multori membri ai juriului care a decis. Deși pare improbabil, nu se poate exclude o reluare a ”examenului”. Chiar dacă Aradul n-a fost printre orașele contestatare.
Începem cu articolul lung, foarte lung, al celui care a dirijat proiectul arădean din postura de director executiv al fundației întemeiate în acest scop. Andrei Ando, jurnalist și cadru universitar, se produce pe Vestic cu titlul: Un eșec? Mai degrabă o experiență necesară. La prima impresie se pune întrebarea dacă succesul se bazează pe eșec. Locul comun vehiculat de Andrei Ando în titlul articolului său poate fi adevărat doar în cazuri personale, individuale, însă când este vorba de reprezentarea unei comunități eșecul n-are cum să fie numit experiență necesară. Nu, după astfel de eșecuri de obicei urmează asumarea responsabilității. Cu tot ce poate însemna acest lucru.
Pe de altă parte este de observat tonul reținut, chiar elegant în această reținere, al jurnalistului Andrei Ando. Nu contestă criticile, nu intră în polemici, nu: rămâne pozitiv până la capăt, susținând ideea enunțată în titlu. Pare elegant dar poate este mai mult sau mai puțin de atât: o tactică de evaziune, o încercare de trece prin acest eșec precum câinele prin apă. Oricum ar fi se vede dorința ca cele ”realizate” până acum, înainte de toate fundația, să nu se piardă, banii să nu dispară iar treaba să meargă mai departe. De ce și cum, numai Ando știe. Sau poate și alții dar asta n-are cum să reiasă din imensul – ca lungime – articol al directorului fundației lovite de eșec.
Firesc, Domnul Iercan, coleg de breaslă în ce privește jurnalismul angajat, sare în apărarea lui Andrei. Aflăm din articolul de asemenea sugestiv întitulat: Dăm bir cu fugiții?, lucruri deosebit de interesante la care nu ne-am fi așteptat din partea Domnului Iercan. Într-un acces de sinceritate Domnul Iercan ne spune că nu-l mai susține pe Falcă – e vorba de primarul orașului dacă nu vă vine așa dintr-o dată – asta pentru că l-a susținut mai mult decât merita. Dacă am avea timp și spațiu ne-am opri mai mult la această exprimare: cum vine asta și cine stabilește și cum? De merite vorbim, desigur.
Dar trecem fără să mai pierdem vremea cu locurile comune și formulările pline de clișee de limbaj și gândire ale Domnului Iercan. Mai reținem doar observația Domniei sale cum că nu se poate ca un oraș cu două universități și cu personalități precum Vasile Dan, Gheorghe Schwartz și Onisim Colta să nu tindă în viitor spre acest titlu pe care îl merită așadar. Domnul Iercan este atât de hotărât să-l susțină pe colegul Ando încât își dă un autogol antologic, trecând fluierând a omagiu pe lângă faptul că nici universitățile, nici personalitățile amintite n-au fost valorificate în proiectul eșuat. Asta doar ca să nu spunem că au fost complet neglijate.
