Os...care?(2)

Anomalisa

În dorința vicioasă de a preveni eventuala bănuială că aș fi un cinefil antiamerican, folosesc acest text pentru a vorbi despre filmul care m-a impresionat până acum cel mai mult dintre cele care concurează în acest an la Oscaruri.

Este vorba de unul nominalizat la categoria animație, o nouă aberație a lui Charlie Kaufman, întitulat perfect adecvat: Anomalisa.

Despre Kaufman ajunge să știm că este scenaristul filmelor Being John Malkovich, Adaptation, Eternal Sunshine of the Spotless Mind, în timp ce primul film regizat de el în persoană: Synecdoche: New York, realizat în 2008, a fost considerat de Roger Ebert, nașul încă pe atunci în viață al tuturor criticilor americani de film, cel mai bun movie al deceniului.

De această dată, Charlie, împreună cu Duke Johnson, au reușit o nouă lovitură: un film de animație – termenul exact fiind de stop-motion – pentru adulți, un film despre egocentrism și înstrăinare, escapism și plictis, pus în scenă, pe ecran, cum vreți, cu ajutorul păpușilor printate 3D.

Povestea este simplă: Domnul Stone, autor de cărți de HR, se duce la Cincinnati să-și promoveze noua sa producție întitulată: How May I Help You Help Them. Sastisit de faptul că nu poate distinge între ceilalți oameni, pentru el toți fiind la fel, vorbind cu aceeași voce, indiferent de sex, face cunoștință cu două dintre ”centralistele” venite la conferință, o alege pe cea mai puțin sexi și mai prostuță, Lisa având chiar o cicatrice pe față pe care o ascunde cu părul, o adevărată anomalie feminină, să petreacă o noapte împreună, ajungând în acest scurt timp la ideea că a găsit iubirea vieții sale.

Într-adevăr, în film sunt doar trei voci: a Domnului Stone, a Domnișoarei Lisa și încă o voce pentru toate celelalte personaje ale filmului. Ei, ceilalți, vorbesc doar prin actorul care le oferă vocea (Tom Noonan), indiferent de vârsta, de sex sau de poziția lor socială.

Toate acestea se întâmplă la Hotelul Fregoli. Deloc întâmplător de altfel, Fregoli fiind numele unui sindrom psihiatric descris prin felul de a fi al Domnului Stone (Piatră, nu-i așa?), textul fiind gândit de Kaufman inițial pentru teatru sau teatru radiofonic, și pe care l-a promovat sub pseudonimul de Francis Fregoli.

Dimineața însă vraja nu se mai repetă, Lisa începe să-și piardă vocea, interferând cu vocea unică a celorlalți, Domnul Stone o ia puțin razna la conferință, anunțând auditoriul perpelex, printre cei care se află și Lisa cu prietena ei, că președintele SUA este un criminal.

După care lucrurile reintră în normal. Stone se duce acasă, cele două fete se întorc și ele în orășelul de unde au călătorit cu mașina patru ore până la Cincinnati, și cam atât.

Numai că filmul trebuie văzut. Această afirmație banală este, poate, cel mai mult bine ce se poate spune despre un film. Într-adevăr, în ciuda tuturor premiselor, Anomalisa te înghite pur si simplu, după cele câteva momente de început în care te familiarizez cu mediul straniu al păpușilor 3D în stop-motion. Autenticitatea transfigurării este copleșitoare, realismul psihologic – e vorba totuși de un film de animație – șocant câteodată.

Și dincolo de astea, avem ocazia să vedem poate cea mai exactă scenă de sex din istoria filmului american.

Eu zic că merită...