Os...care? (4)

Ex Machina

Dacă printre filmele nominalizate pentru diferite premii sunt câteva care se disting fiecare prin câte ceva, fără să aibă însă pretenția de a fi printre cele mai bune filme, realizatorii Ex Machina însă, deși filmul a fost nominalizat la două categorii- scenariu original și efecte vizuale -, ar putea să se simtă nedreptățiți pe bune pentru faptul că n-au fost socotiți demni pentru categoria supremă.

Prezentată la începutul anului trecut, producția englezească a produs o puternică impresie atât asupra specialiștilor - critici și oameni de știință! - cât și a publicului, îmbinând oarecum savant și calculat succesul profesional cu cel de casă.

Alex Garland, cel care semnează scenariul și regia, este începător doar ca regizor, ca scriitor a semnat deja scenariul a patru filme, toate apropiate domeniului SF. Nici povestea nu este foarte originală, fiind în fond o reluare, adaptată noilor condiții ale erei digitale, a unei teme formulate pentru prima oară în Frankenstein-ul Mary-ei Shelley, reluate apoi de nenumărate ori, atât în literatură cât și în cinematografie. Tema, așadar, fiind dată: revolta replicii umane împotriva creatorului ei, originalitatea filmului lui Garland constă în modul subtil și elegant în care ne este prezentat acest motiv recurent al mentalității moderne.

Excepționalitatea peliculei decurge și din modul minimalist al tratamentului: sunt patru personaje, totul se întâmplă într-un buncăr modernist care este în același timp casa și laboratorul creatorului ultimei forme de inteligență artificială cinematografică.

Iar această inteligență are corp de femeie, se numește Ava - evidentă combinație dintre Adam și Eva - și este interpretată magistral de tânăra actriță suedeză în plină ascensiune: Alicia Vikander. Frankensteinul digital este Oscar Isaac, un actor tânăr aflat la mare căutare, tânărul programator care aplică testul Turing Ava-ei este jucat de un alt star în devenire: Domhnall Gleeson, fiul încă mult mai cunoscutului Brendan.

Și ca toate să fie în cea mai bună tradiție a cinematografiei în epoca postmodernă, SF-ul lui Garland este și o poveste de dragoste - între tânărul programator și femeia-robot -, un thriller cu nuanțe de film noir în care, încetul cu încetul, descoperim la Ava toate trăsăturile unei femei fatale care se folosește de bărbați - dar nu numai - doar pentru a-și atinge scopurile.

Și pentru că toate se întâmplă în interiorul unei imaginații confiscate de IT și Internet, scenariul este exact și evident ca un program de calculator, deznodământul la fel: clar și neliniștitor precum eroarea inevitabilă, de aceea previzibilă, din orice program.

Sunt unii care văd deja în Ex Machina un nou film de referință, unul chiar ciudat și destul de rar care reușește să se clasicizeze în timp ce pune bazele propriului său cult.

Nefiind nici fan SF, nici înghițit de mentalitatea digitală, cred totuși că avem de a face cu una dintre cele mai remarcabile pelicule ale anului trecut, un film exact, mai complicat logic decât emoțional, tocmai bun pentru a trezi interesul pentru film al generației de nerzi care a crescut în și prin calculator și internet având convingerea clară că lumea este doar un apendice deranjant al celor mai bune harduri și softuri.