Os...care? (7)

Tangerine

Un alt film absolut deosebit considerat nedemn de Oscar. Nu pentru că este primul film artistic filmat cu iPhone5, ci pentru temă și tratamentul lipsit de prejudecăți al acestei teme.

Autorul – având în vedere că este regizor, scenarist și chiar operator - filmului este încă tânărul Sean S. Baker, la primul său film realizat la Los Angeles. Nu neapărat la Hollywood deci, însă locul este important din cel puțin două motive. Primul se referă la temă din nou: este o poveste picarescă care se desfășoară în lumea bizară a transexualilor și a altor ”muncitori sexuali” din downtownul din orașul îngerilor. Al doilea subliniază faptul că Baker s-a mutat nu de mult de la New York la Los Angeles, alegând apropierea de Hollywood în locul consistenței artistice a noului York.

Chiar dacă nu este primul artistic filmat cu telefonul mobil – primul astfel de film a fost tealizat cu un Nokia – Tengerine a lui Baker realizează imposibilul, reușind să ofere o senzație vizuală de deosebit tocmai datorită culorilor saturate ale tehnicii sale primitive. Chiar dacă a îmbunătățit-o preț de vreo cinci sute de dolari cu optică, soft și alte cele.

Oricum, este un film ieftin despre o lume ieftină dar cu atât mai surprinzătoare. Cele două transexuale – Kitana Kiki Rodriquez și Mya Taylor – găsite de Baker în lumea transexualilor din Los Angeles, realizează ceva inedit și foarte greu accesibil marilor nume ale ecranului: o naturalețe nejucată și neforțată acționând prin toate gesturile și cuvintele – mai greu de înțeles slangul în original – în sprijinul poveștii și a filmului în cele din urmă.

Prezentat la Sundance la începutul anului trecut, creația lui Baker a reușit să spargă atât barierele profesiei cât și ale publicului, Tangerine câștigând ușor dar sigur un statut de film cult, dacă nu la modul general, în cel al transexualilor și altori minorități sexuale în mod sigur.

De altfel, în urma acestui statut încă în evoluție, cele două actrițe – le considerăm femei din moment ce ele se consideră astfel – au beneficiat de o campanie pentru a le impune la Oscarul pentru rol feminin principal și secundar.

Fără rezultat deocamdată, dar nu-i nimic, astfel de reușite artistice își fac de obicei munca lor subterană, contribuind la modul real la transformarea mijloacelor de expresie.

Problema adevărată este de fapt legată de ipocrizia obligatorie a academicienilor: chiar dacă le place, chiar dacă au savurat vinovat pe ascuns filmul, decența și tradiția îi obligă să aleagă în continuare din raftul cu produse și branduri garantate.