top of page

Os...care? (8)

Starsistemul n-a murit...

Le iau de-a valma, Dame și Domni, roluri principale, roluri secundare.

Vanity Fair de vineri apare pe copertă cu o colecție de staruri feminine hollywoodiene cam înșelătoare, zice The Guardian. Degeaba sunt trei actrițe de culoare și patru care au trecut binișor de cincizeci, Cetatea Viselor favorizează în continuare tinerele actrițe albe, adevărate purtătoare peste timp ale visului american.

Îmbirligată cu protestul actorilor de culoare, vitrina de la Vanity Fair este profund mincinoasă, încercând să ascundă această realitate. Ce poate fi trofeul suprem pentru americanul care își realizează visul? O tânără voluptoasă și fatală (în paranteză: o frumusețe de preferință anglo-saxonă sau nordică), complexă dar nu atât de mult să deranjeze, o femeie pe măsura eroului american ajuns să călărească mândru purcoiul de bani din limuzina sa cât o balenă aruncată pe uscat.


Așadar, e sigur: laureații vor fi albi și uscați la soarele reflectoarelor hollywoodiene. La băieți, Oscarul pentru rolul principal goes la Leo DiCaprio, masculul italian fiind o prezență asimilată total anglo-saxonului, măcar pentru luptele necontenite dintre mafia italiană și cea irlandeză. Rafinații spun că Leo îl nedreptățește astfel pe Michael Fassbender, un irlandez cu nume de neamț, senzațional în rolul lui Steve Jobs. Leo le-ar spune, na, și ce dacă, el de câte ori a fost nedreăptățit astfel.

Și ar avea și dreptate pe deasupra. Surpriza ar fi să câștige un al treilea, șanse cât de cât având Bryan Cranston pentru Trumbo și Eddie Redmayne în The Danish Girl, povestea primordială a trecerii de la bărbat la femeie. Matt Damon cu Marțianul e de umplutură, succesul său ar fi supriza maximă, nu neapărat din punct de vedere profesional, ci din cel al legilor nescrise ale Hollywoodului.


Concurența este mult mai serioasă la fete, Charlotte Rampling fiind înconjurată de tinere foarte talentate și care au făcut roluri de excepție în filmele nominalizate: Saoirse Ronan în Brooklyn și Brie Larson în Room. Cu toate acestea nici Cate Blanchett nu poate fi exclusă, povestea lesbiană din Carol fiind foarte gustată de bătrânii Academiei, tot așa cum nici Jennifer Lawrence în Joy nu joacă deloc rău. Pentru mine Ronan a fost o adevărată revelație, însă Rampling a jucat magistral in 45 Years și încă îi lipsește Oscarul.

Tot la fel la băieți în roluri secundare. Bale, Hardy, Ruffalo, Rylance și Stallone sunt foarte buni în filmele în care joacă, Stallone a luat deja Globul, poate va primi și Oscarul, având în vedere vârsta și prestigiul său hollywoodian.


Eu am o slăbiciune pentru Hardy, nu se pune, Bale e cam prea mult în rol, Ruffalo însă e perfect în rolul jurnalistului din Spotlight.


Pe bune aș alege între el și Rylance, cel care în Bridge of Spies reușește să-l eclipseze până și pe marele Tom Hanks.


La fete alegerea mea este Alicia Vikander, dar nu pentru The Danish Girl sau nu numai pentru asta. Ex Machina stă pe umerii ei fragili dar sexy, alături de Saoirse Ronan ea mi se pare adevărata revelație a tinerei generații de actrițe de la Hollywood.


E posibil, foarte posibil să piardă însă, concurența fiind și aici serioasă: Jason Leigh în filmul lui Tarantino, Rooney Mara partenera lui Blanchett în Carol, Rachel McAdams în Spotlight și Kate Winslet în Steve Jobs. Dacă se aplică regula de la băieți va câștiga Jason Leigh, să nu uităm însă că bătrânii din juriu mai au o trăsătură dominantă: uită repede și nu-și aduc aminte ce au uitat...


Nu este greu să vă dați seama, pozele indică alegerea mea, pronosticul câștigătorilor făcând tema unor postări în proximitatea Galei, încercând ca până atunci să reușesc să trec în revistă filmele și categoriile principale de premiere. Este până la urmă un joc și asta, cu nimic inferior pariurilor sportive, având în vedere scandalurile regulate care ne indică esența adevărată a acestori concursuri și pariuri care ar trebui, nu-i așa, să păstreze vestitul fair-play anglo-saxon.

bottom of page