Popularul Puiu și alte animăluțe drăgălașe

Trebuie să mă reconsider. Zic tovarășii că lumea nu mai vrea să audă de Andrei, că e mult și ce e mult, strică. Io ce să zic, au dreptate și ei, da mai mare dreptate avea ăla care zicea că din ce-i bun și plăcut la vorbă și mângăiere nu te saturi niciodată. Da, hai să fie, îl las pe Andrei în ale lui și cu cele plăcute lui, în fond nu pierdem mare lucru, eventual lanțurile gândirii sale.

N-aș sta prea mult nici la Simi, treaba cu el este clară, ceva totuși se întâmplă, textele au devenit mai lungi, tonul mai violent, mă rog, lupta de clasă se ascute, e clar. Da', tot trebuie să mă ocup de jurnaliști, n-am ce face, cu editorialistul cel mai popular din Arad îmi pierd vremea, am întrebat în stânga și în dreapta, cine-i domle, Puiu ăla, că, scuzați-mi expresia, da' eu n-am auzit niciodată de el până acuma.

Nu spun, poate io sunt de vină, d-aia întreb, da' nimeni n-a putut să mă lămurească: ce o scris ăsta, cu ce se ocupă, unde și de ce. Rămân așadar la amicul Simi, înverșunat în cel puțin două chestii. Cu cea de a doua nu mă ocup io aicia că e cu ungurii iar la chestia asta io nu mă pricep. Simi e specialist vechi, știe exact cu ce se mănâncă ungurii și cu atât mai mult secuii.

Oricum, nu cu magiun. Cu magiun se mănâncă varza de Bruxelles, înțeleg eu din penultimul comentariu todocian de pe aradon sau ceva de genul acesta. Nu prea înțeleg io nici unde bate el cu femeile românce, adevărul e că Simi doar cu ungurii le are, când se apucă de alte teme o cam ia razna, amestecând magiunul de prune cu silvorița sau silvoizu', depinde de dialect și de alte amănunte ardelenești.

Nu stau mult nici la premiile ARQ, am mai vorbit despre ele aici așa mai mult în fugă, da' gala de la Astoria sau unde a fost a fost senzațională. Doar ultima oară când m-am uitat la Oscar am avut această senzație, iar când a apărut cel mai popular ziarist arădean am avut așa un fel de orgasm intelectual asemănător cu sentimentul pe care l-am trăit văzându-l pe Brad Pitt încercând s-o susțină pe Angelina Jolie să nu pice de atâta cură de slăbire pe jos. Pe covorul roșu.

Problema e că cel mai popular jurnalist arădean nu mai e jurnalist de o vreme, din câte am aflat eu e de fapt polițist, dar e drept, atâta bai să fie, decât jurnalist mai bine polițist. Nemaivorbind de faptul că treaba asta nu părea să deranjeze pe nimeni, nici măcar pe exjurnalistul polițist, el prezentându-se la galele ARQ din Astoria sau de unde de parcă era la categoria cel mai bun film străin.

Nu l-am văzut însă acolo, la galale ARQ, pe Cosmin, fiul lui Mihuța, cel care mai nou reia teme de acum un an, folosindu-se de specificul comunicației de pe facebook. Aici, pe facebook, nimeni nu se uită la nimic în afară de flori, pisici și alte animale drăgălașe, data nu contează, evenimentele n-au nicio ordine, sunt toate de-a valma, așa cum le toarnă pe virtual inteligența în afaceri a simpaticului Muntedezahăr.

Că acum ai mai multe icoane de apreciat conținutul și forma, nu doar like-ul, ceea ce e bine, oricine știe că o inimă roșie de stă să plesnească e mult mai bine decât un deget ridicat în sus, iar un cap roșu de furie exprimă plenar angoasa omului pierdut printre postările repetate ale câte unuia care tocmai vrea să salveze omenirea pe facebook.

Numai așa se poate înțelege de ce a recativat Cosmin, fiul lui Mihuța, o stire de acum un an în care aflam că Domnul Ciupe, numele mic nu prea mai contează, oricum liberal, ceea ce e important, îl considera pe ilustrul Patapievici un trădător de neam și țară, un flagel pentru simțirea adâncă a condiției mioritice.

Păi, de aia! Că Patapievici și gașca lui au revenit după un an în frumosul nostru oraș care încă nu va fi capitala culturală a Europei, dar poate fi capitala ei verde, ceea ce îl va bucura nespus atât pe Simi Todoca cât și pe cei care uită o clipă că verdele nu este sinonim cu român și nu este culoare doar în steagul Italiei și al Bulgariei. Nu se prea știe ce a urmărit prin această recirculare Cosmin. Să-l compromită pe Ciupe sau pe Patapievici. Având în vedere miza și nivelul, noi înclinăm totuși pentru prima variantă.