Bruno seara, arădeni!
Talk-showul lui Bruno, Lista lui Bruno, cum îi zice el, trebuie să spunem pe aia dreaptă, nu e rău. Iar în condițiile de Sahară mediatico-culturală din Arad este chiar excepțional. Bruno nu se bagă în față, rămâne modest ceea ce trebuie să fie: doar un catalizator al interlocutorului, succesul unei astfel de emisiuni fiind asigurat întotdeauna de acesta. Talentul moderatorului de discuții începe cu selecția invitaților, iar aici, până acum, Bruno a fost ireproșabil.
În prima emisiune l-a invitat pe Virgil Iuga. Nu se putea o alegere mai bună. Cine nu-l cunoaște pe Virgil nici nu e arădean adevărat. Dincolo de trecutul său maiestuos în ceea ce se cheamă pop-rockul arădean – membru fondator Carusel -, Iuga e un personaj cum rar îți este dat să întâlnești. Spontan și haios, dat naibii și recalcitrant, chiar și la o vârstă nu neapărat tânără, omul e un spectacol în sine. Câteodată o mai dă și în bară, dar cine nu?, atâta bai să fie, important este că, așa cum spunea arădeanul pe vremuri, cu el chiar că te poți distra.
Al doilea invitat a fost Domnul Adrian Țolea, interimarul de la Județ. Chiar dacă aici întrăm pe terenuri alunecoase, c-așa-i în politică, Țolea este omul momentului în politica locală, un politician cu trecut gri, prezent vulcanic și viitor nesigur. Nu ne așteptam, normal, să ne povestească despre sensul vieții sau să ne ofere rețeta secretă a elixirului tinereții, însă Domnul Țolea putea fi un pic mai hotărât, zicem noi, mai dat naibii. Că dă bine. Mai ales la început de campanie electorală.
În fine, al treilea personaj de pe Lista lui Bruno a fost Lucian Valeriu. Din nou, o alegere perfectă: după artă-cultură și politică, urmează firesc presa, iar Lucian este tocmai în pregătiri pentru a lansa un nou ziar online al Aradului. S-a discutat mai puțin despre asta, nici nu era cazul, vom trăi și vom vedea, în schimb am avut ocazia să vedem cum arată – pentru cei care nu-l cunosc personal – și cum gândește cel mai gonzo – categorie adusă în jurnalismul arădean de Flacăra Roșie, lucru cu care ne mândrim peste măsură – jurnalist arădean. A fost o adevărată delectare, o emisiune care putea fi difuzată oriunde, în orice parte a lumii.
Nimic provincial, sincer, direct, onest și agresiv în sensul bun al cuvântului. Acuma e drept, Lucian Valeriu nu place la toți. Atâta bai să fie: dacă placi la toți înseamnă că nu ești un jurnalist adevărat, până și portarul de la Tribunal se face că plouă când treci pe lângă el pentru o nouă înfățișare de calomnie. Și chiar dacă avem așa o îndoială cu privire la gestul său de a părăsi Special Arad chiar în momentul în care site-ul devenea remarcabil, așteptăm să vedem. Că așteptarea moarte n-are, cum zicea nea Petre. De data asta chiar el, nu Petrică al nostru.
În rest, nu mai zicem multe că este Paștele catolic și protestant, aruncăm doar așa o privire fugară peste puțina și firava presă tipărită care mai apare din când în când în Arad. Habar n-avem cât mai vinde Glasul și Jurnalul, noi zicem că nu mai vinde nimic în afară de abonamentele obligatorii de bună voie, oricum ne pare sincer rău de retragerea lui Doru Sinaci de la Glasul. Cine ne va delecta în continuare cu istoria văzută prin gaura cheii, așa cum o făcea el, într-un tandem perfect cu Simi Todoca de la Jurnalul, chiar dacă Simi nu este doctor în istorie?
Sinaci, Doru pentru amici, s-a retras, pentru cine n-ar ști, la Centrul Cultural Județean, în locul lăsat cald de Ana-Maria Dragoș, iar de acolo, având în vedere echidistanța absolută de care dă dovadă sub conducerea sa Centrul Cultural față de cultură înainte de toate, n-are cum să se bage în mărunte răfuieli politice. Cu atât mai mult cu cât, pentru el cel puțin și deocamdată, răfuielile s-au terminat bine. Chiar nesperat de bine!
