La Mulți Ani, Horia Medeleanu!

Îl știu de foarte multă vreme, din adolescența pe când îmi făceam ucenicia în cele ale spiritului și ale artei. Mă duceam la vernisaje mai mult pentru vorbitor, abstracțiunile socialiste nu mi se păreau demne de interes, mă delectam în schimb cu ideile împrăștiate liber, de aceea greu de urmărit și de reținut, între tablouri și sculpturi de cel care era de neînlocuit la astfel de prilejuri.

L-am cunoscut personal mult mai târziu la revenirea mea de după studiile universitare și cei trei ani de loc de muncă cam forțat până la definitivatul în învățământ.

După revoluție am reușit chiar să-l capacitez să semneze articole și analize la Observatorul arădean pornit în 1997 cu gândul de a face în sfârșit presă și la Arad. A fost de fapt ultima manifestare publicistică în comun a intelectualității de expresie clasică din oraș, în pagina de idei săptămânală a ziarului, coordonată de Vasile Dan, publicând, alături de Medeleanu, nume precum Viorel Gheorghiță, Gheorghe Schwartz, Gheorghe Mocuța și alții pe care tinerii de astăzi n-au de unde să-i ia și unde să-i așeze pe rafturi.

În acești ani am observat asemănarea fizică frapantă dintre Medeleanu și Eugen Ionescu. Nu sunteți cumva rude?, l-am întrebat într-o zi, la care socraticul meu amic, cu care am băut pertu-ul doar sâmbăta aceasta la aniversarea a 83 de ani de la naștere, a răspuns previzibil după o scurtă izbuncnire de răs mirat: Mai știi?

Devoalez aici și începutul sfârșitului acelui proiect publicistic numit Observator arădean. Pentru mine totul a pornit de la gestul de neconceput până atunci al celui mai mare în redacție de a cenzura un text al lui Horia Medeleanu. Nu contează ce, până la urmă analiza săptămânală a lui Medeleanu a fost scoasă, iar eu am hotărât atunci că nu voi mai gira în continuare cu numele meu politica editorială a ziarului.

Nu i-am spus atunci, îi spun acum: îl consider mult mai important pentru Arad decât monumentele farizeistice ridicate în ultimii ani. Folosesc această comparație, pentru cei care n-ar știi, având în vedere faptul că omagiez înainte de toate un spirit critic, un critic de artă, o minte de neînlocuit în viața spirituală a orașului pentru care a trăit, și trăiește, din fericire, în continuare, modest dar niciodată supus.

Multă sănătate și ani buni în continuare, Horia, și nu uita ce mi-ai promis sâmbăta!