Trafic și audiență
- Lajos Notaros
- Apr 12, 2016
- 2 min read

Salutăm și noi apariția pe plaiurile online mureșene a Critic Arad. Site-ul, ziarul, platforma este încă fierbinte precum pâinea abia scoasă din cuptor – oare câți dintre cititorii noștri au mirosit la viața lor așa ceva? -, ne reținem așadar înverșunarea critică, așteptând să se mai răcească pituța. Doar supa de găină se consumă fierbinte și iute, toate celelalte au nevoie măcar de câteva minute de răcorire și limpezire. Îi urăm echipei, în frunte cu Lucian Valeriu, succes și zile multe, reclame cât carul, răbdare și tutun. Toate acestea, plus încă altele, doar în locurile permise de lege și buna-cuviință.
Nu trecem nici pe lângă Special Arad, locul de unde a plecat Lucian, marcând cei doi ani de viață ai ziarului din Pădurice. Specialul a reușit ceva ieșit din comun chiar de aniversare, venind pe locul patru pe țară la audiență după Adevărul și Antena3, cu mult înaintea unor nume consacrate ale jurnalisticii românești. Chiar dacă cele aproape 180 de mii de accesări se datorează în bună măsură unei știri devenite virale despre o gașcă de escroci neaoși dintr-o parcare din Austria, performanța este de semnalat, dovedind flerul echipei de la Special.
Apropoul fiind dat, remarcăm imposibilitatea să monitorizezi audiența Jurnalului arădean sau al replicii sale online: aradon. Nefiind prezenți pe nici o platformă de acest gen – trafic.ro fiind cea mai cunoscută – publicația cea mai veche din Arad se cam ascunde după dejete, încercând să creeze impresia că rămâne forța jurnalistică numărul unu în Arad. Desigur, este de înțeles, în principiu publicitatea vine în funcție de audiență, iar dacă ea, audiența, nu poate fi verificată independent, clienții vor fi nevoiți să te creadă pe cuvânt atunci când le spui că ești cel mai tare.
Vestic este pe trafic.ro, din nefericire pentru cei care au băgat acolo bani cu carul, este cam prea la coadă având în vedere că din punct de vedere tehnic este site-ul cel mai dotat, nici grafic n-ar arăta foarte rău, păcat de ce și cum se scrie pe acolo. Trecem doar în fugă, să nu zică unii că avem ceva cu ei. Cu Vesticul. Domnul Iercan nu mai poate inventa sau învăța cuvinte și expresii noi. Le folosește pe acele pe care le-a învățat acum treizeci-patruzeci de ani, întitulând, de exemplu, ultimul său comentariu: Încurcate sunt căile politicii arădene. Ceva mai banal și fără semnificație nici că se putea.

Comments