Prins la mijloc

E vorba de Ghiță al nostru. Eternul Ghiță, simbolul nimicniciei noastre de peste 12 ani.

Acum, înaintea declanșării campaniei de primăvară, în plin Post al Paștelui, lucrurile încep să se miște, convingerea că Ghiță este etern pare să se clatine.

A fost nevoie nevoie pentru asta de venirea lui Băsescu la Complexul expozițional, de jocul de glezne al socrului Seculici, candidatul fiind de mai puțină importanță din moment ce este neoprotestant. Nu neapărat ca Ghiță, cel născut ortodox, ci ca patriarhii mormoni, mormoni din tată-n fiu, indiferent cine e tatăl din moment ce mama poate fi oricine. La mormoni, zic!

Cu Traian nu te joci! Știe asta o țară întreagă, începând cu Iliescu, trecând prin Năstase și terminând cu Ponta. Nu pentru că s-ar fi terminat cu Traian, ci pentru că el a fost ultimul de pe listă.

Traian vine și câștigă chiar dacă joacă jocul prima dată. Știe asta și Ghiță, nu degeaba îi e naș matelotul, știe că, indiferent de partidă, Traian joacă întotdeauna cu negrele și câștigă.

E greu cu el, foarte greu, nici nu-l poți ataca, dimpotrivă: prin atac la Băsescu comiți greșeala cea mai elementară în politica românească din zilele noastre, el la fiecare atac crescând cât nu reușesc alții o viață întreagă.

Jocul este clar de pe acuma: știut fiind că o opoziție fărămițată la Ghiță duce la victoria acestuia, Traian mizează pe un candidat-marionetă în spatele căruia să realizeze unitatea improbabilă a arădenilor sătui de Ghiță.

Candidatul său nu este cu nimic mai bun decât ceilalți, nu este nicicum, este chiar slăbuț și neinteresant. Numai că este al lui, al lui Băsescu. Asta și faptul că este pastor senior la o biserică neoprotestantă cu nume ciudat îl scoate din puzderia celorlalți fără importanță.

Așa încât mutarea preconizată a PSD-ului lui Căprar cu tânărul Bulumac vine prea târziu. Este bun ca un prim pas, este acceptabil ca brațul celălalt al cleștelui, dar poate fi folosită doar la sacrificiu, adică doar dacă acceptă în final subordonarea la Băsescu și la pastorul său marionetă.

Căprar nu este Băsescu, pe Ciupe al lui Tăriceanu matelotul îl mâncă cu fulgi cu tot, ceilalți nu contează, UDMR poate fi convinsă ușor cu o promisiune, două, nominalizarea PSD fiind bună doar ca mijloc de negociere cu PMP-ul exprezidentului.

Venită din nimic, amenințarea la Ghiță a devenit palpabilă. Prins la mijloc, cu Băsescu care joacă la un pressing feroce, actualul primar trebuie să-și cântărească cu băgare de seamă mutările de acum înainte.

Asta dacă nu joacă și el la cacialma, gândindu-se că a sosit vremea să pășească ferm în politica mare, frumoasă, drăgăstoasă și bine mirositoare de pe malurile Dâmboviței...