Ungurii citesc Goldiș
În acest deșert jurnalistic noroc cu Simi Todoca.
Andrei fiind plecat nițel, Simi ține frontul, anunțându-ne în plină campanie electorală o chestie zguduitoare: istoria este scrisă de învingători. Habar n-aveam de acest adevăr ancestral, cert este că acum după ce am aflat nu ne mai arde de campanii electorale.
Treaba e, cum zice Simi, că dacă cei în cauză, patrioți și aleși pe sprânceană – deci nu democratic! -nu sunt destul de atenți, s-ar putea să nu observăm că ungurii ne fură Ardealul.
Simi ne asigură că nu e pamflet, nici parabolă, a aflat el de la un istoric că ungurii mai nou citesc Valsile Goldiș și Ștefan Cicio-Pop ca să vadă cum au făcut ăștia de au reușit să le fure lor Transilvania.
Simi n-are treabă cu cifrele: nu-l deranjează că în Transilvania din regatul maghiar majoritari erau românii în timp ce în cea actuală ungurii nu mai ajung nici la 20 la sută, el este convins că dacă nu suntem destul de atenți ne putem trezi dintr-o dată în Ungaria.
Mă rog, aici s-ar putea să aibă dreptate, în fond după câteva beri și dacă nu conduci tu, pornind pe autostradă spre vest foarte ușor te poți trezi în Ungaria. Într-un refugiu din ăla în care trebuie să fi foarte atent să nu fi fraierit de concetățeni de ai tăi mai puțin adormiți.
Încheiem cu o observație de principiu. Parabolă în fond, pamflet în esență.
Cel mai tare ziar online al Aradului, aradonul de unde ne sperie vigilentul Simi Todoca, este singurul care nu ne arată cifrele sale de audiență.
Precum se știe, orice ziar serios își publică această audiență și nu doar de pamplezir sau mândrie, ci pentru că reprezintă un indicator al prețului la publicitate. Sigur, Domnul Țâșcă, omul subteran al presei arădene din cele mai vechi timpuri, ne asigură că nimeni și nimic în Arad nu e citit mai mult ca aradonul.
Noi îl credem. Ceea ce ne miră, de ce îl cred și cei care îl plătesc pe baza acestei afirmații.
Ideea este simplă și plină de miez. Candidații în pană de votanți îi urmăresc și în gaura de șarpe. Și cine poate să le ofere pensionari gata de un drum până la secția de votare în afară de West TV?
Păi, aradonul, ziarul etern al orașului, cel despre care tinerii amețiți de pe facebook habar n-au că nu s-a schimbat de șaptezeci de ani: servește comunitatea locală din cele mai vechi timpuri. La început se numea Flacăra Roșie, rușinat de acest frumos nume pe care ni l-a lăsat nouă moștenire, a devenit, în balconul revoluției, la derută Adevărul, ca mai nou să se numească simplu Jurnalul Aradon. Pardon, arădean...
