Fuga (2)

Când m-am trezit trenul plutea nemișcat undeva într-o gară ca un submarin care se duce imperceptibil la fund. Compartimentul era învăluit într-o lumină care venea din toate ungherele de parcă luna s-ar fi transformat într-un cașcaval care se topea pe nesimțite în jur.

Nelu stătea pe bancheta din fața mea, rezemat îndoit de peretele de lângă fereastră. Dormea cu gura deschisă, din colțul gurii lăsat mai jos i se prelingea un fir de salivă. Nu mai arăta atât de hotărât și neinfricat. Bărbatul tânăr din el s-a retras în copilul din vise, durul trecut prin nenumărate probe a devenit ființa neajutorată, pulverizată în clarul de lună aproape ireal.

E Deva, am spus geamului, încercând se trec cu privirea dincolo de dungile de murdărie de pe sticlă scoase în evidență de lumina de dinafară. În compartiment era umbră și bine, gara din Deva se profila înaintea ochilor mei ca un decor de carton din filmele americane.

Unde suntem, l-am auzit pe cel care stătea în stânga mea, eu fiind întors acum cu tot trupul spre fereastra vagonului. Nu m-am uitat la el, i-am dat timp să se șteargă de salivă, e Deva, am repetat geamului. Credeam că suntem pe la Brașov deja, și-a exprimat dezamăgirea Nelu, întorcându-se la rândul lui spre geam. Mizerabil, a continuat după o vreme, fii atent ce o gară mizerabilă.

Depinde, am zis eu, ca decor de film e fantastic. Ar putea fi oriunde, până și numele e universal. Ce, Deva?, s-a uitat Nelu la mine. Păi da, am început eu. Pe vremea aceea eram neîntrecut în teorii imagologice. Habar n-aveam că e o teorie, bănuiam ceva, dar nu ajunsesem până la cunoaștere, deduceam spontan și fără efort orice din semnele prin care mi se înfățișa. E intraductibil, înseamnă că poate însemna ceva în orice limbă. Ceea ce înseamnă că nu are înțeles în niciuna. Dacă vei vedea un oraș prăfuit într-un western care se numește Deva, ți se va părea firesc.

Da, a oftat Nelu înțelegător, după care a căscat masiv și zgomotos. Îmi arăta astfel că este atent, interesat și gata de discuții intelectuale. Avea asemenea discuții doar cu mine. Era o concesie și o apreciere în același timp: Devasburg, sună chiar bine. Da io zic că nu merge. Uite: n-are o linie dreaptă, n-are nicio culoare, e doar o îngrămădire de cărămizi puse acolo aiurea.

Am cântărit scurt cele spuse de el. Deși n-avea nicun interes intelectual, mintea îi funcționa cu precizie, simțurile nu-l trădau niciodată, înțelegea imediat despre ce este vorba. Depinde, am zis ca răspuns. Treceam prin perioada asta cu depinde. Aveam perioade lingvistice, determinate de cuvântul sau expresia predilectă pe care le foloseam atunci când nu aveam nimic în minte. Era ca un scurt prilej să-ți tragi sufletul în gând, ca un robinet pe care îl deschizi spre idei: Treaba e că nu ne dăm seama. Realitatea care ne înconjoară este atât de puternică încât nu ne lasă să vedem dincolo de ea, am dat eu drumul la robinet. Sau, a intervenit imediat Nelu, suntem noi prea slabi, prea fragili și lipsiți de curaj să vedem realitatea așa cum este de fapt.

Așa funcționa el. Îți spunea lucruri profunde fără să-și dea seama de profunzimea lor, cu aerul firesc al omului inteligent care nu vrea să pară astfel. Cu asta m-a prins, am devenit interesat de el când mi-am dat seama că, spre deosebire de fratele lui mai mare, cu care eram prieteni de ani de zile, el este inteligent fără să știe, fără să facă dintr-asta o problemă. Eroarea mea a fost că l-am crezut și talentat. Nu știu în ce, dar nu era în nimic. Era doar simplu clever, așa cum repeta mereu pregătindu-se pentru limba pe care o va folosi în America.

Pe peron erau doar doi-trei indivizi. Toți bărbați, fără rost și fără sens. Era spre două noaptea, trenul se pregătea să pornească, ei stăteau și se uitau undeva de nevăzut pentru ceilalți. Poate nici pentru ei. Nu s-au uitat nici când a apărut milițianul. Unul gras, cu uniforma boțită și curgând de pe el. În urma sa un soldat cu un pistol-mitralieră pe umăr. Veneau amândoi plictisiți, poate după o picoteală în sala de așteptare. Uite-i, a observat Nelu. Parcă-s două caricaturi. Și pentru că eu nu i-am răspuns, a ținut să mă liniștească: ăștia n-au treabă cu noi. Îi vânează pe șmecherii din gară. Milițianul s-a dus la unul care stătea lângă un stâlp al peronului. Nu l-a legitimat, vorbea cu el cât se poate de amical. La un moment dat au râs amândoi. Soldatul cu AKM-ul lui care țintea cerul nu-i băga în seamă. Stătea lateral de ei la câțiva pași și se uita la tren. Avea ceva în privire ce-l scotea din cadru. Ceva ce nu ținea de uniformă, nici de armă, ceva care venea direct din el, din subsolul nevăzut al vieții sale.

Trenul s-a pus în mișcare printr-o sucitură neașteptată. Nelu era să-mi cadă în brațe dar a reușit să se oprească la timp. Dobitocii, a râs după ce și-a găsit din nou locul pe banchetă, nu știu să pornească nici măcar un tren ca lumea. Soldatul se uita după noi. Îmi venea să-i fac cu mâna, dar m-am răzgândit imediat: nu știi niciodată ce urmări poate avea un gest spontan la două noaptea în acceleratul de București.

E de la trupele de securitate. Ăștia patrulează împreună cu milițienii, a conchis Nelu după ce soldatul a dispărut din cadrul ferestrei care devenea din cauza vitezei crescânde și a lunii pline o tavă de pișcot tocmai scoasă din cuptor.

Da, știu, i-am spus eu după o vreme. Așteptam să se curețe tava de resturile arse de pe la colțuri.

Trebuie să fim atenți cu ei, a început imediat după aprobarea mea Nelu. Sunt proști și cu atât mai periculoși. Nu știi cum să-i iei. Dai de unul omenos și nu-ți dai seama doar după ce faci o greșeală. Sunt în stare de orice. Să treacă cu vederea un viol sau o crimă și să te bată până nu mai știi de tine pentru că ai scuipat pe jos.

După care a strâmbat a lehamite și a început să expună din nou planul: în Gara de Nord luăm un taxi, mergem la Gina, putem înnopta la ea, asta nu-i o problemă. Stăm două-trei zile la Bucale, ieșim doar în grup cu fetele, avem și telefon la dispoziție. Vorbește cu tipul din Conștanța, adunăm niște bani și o întindem. Putem sta câteva zile și acolo, e încă cald, facem baie și stăm la soare până la îmbarcare.

Totul era atât de simplu și clar. Filmul din mintea mea se-ndrepta spre un final fericit.