Grindină de vorbe în Sahara culturală arădeană
După atâta secetă și jale, mai nou și grindină, începem cu ceva bun. Bun, dar bun de tot. Este vorba de articolașul – minimalizarea ține de gen, nu de conținut – lui Vasile Zărăndan din ARQ legat de o dezbatere despre cultura arădeană moderată de o jurnalistă de la Jurnalul arădean. Bun e articolul, să ne înțelegem. Despre dezbatere avem cu totul alte idei și aprecieri, le lăsăm acum la o parte, poate revenim cu ceva mai de soi și greutate.
Ziceam de articol. E bun, are stil, are atmosferă atât de puternică încât numai prin asta anihilează părerea poetesiei Lia Faur după care de vină e presa. De vină pentru starea culturii arădene. Că nu se ocupă, nu reflectă și nu oglindește, trece pe lângă evenimente precum acceleratul prin Utviniș. Păi, pe de o parte: dacă evenimentul cultural e de nivelul haltei, acceleratul n-are motiv să se oprească, iar pe de altă parte, e exact invers precum zice poetesa: presa arădeană, atât cât este și cum este, chiar că este sensibilă la cultură.
Fără să ne lăudăm foarte tare, ținem, totuși, să îi indicăm poetesei serialul nostru recent(Flacăra Roșie după stil nou) aproape exhaustiv despre monumentele Aradului, îi atragem atenția asupra jurnaliștilor tineri – ea și el – de la Special, cei care au făcut mai multe pentru cultura arădeană în nici doi ani de existență decât Jurnalul arădean în toată istoria sa începută după război ca Flacăra Roșie. Serialul Ralucăi Medeleanu despre Teatrul Vechi în desfășurare sau campania inițiată de Tomc@t pentru salvarea reclamei Coca-Cola de pe Mețianu sunt doar câteva exemple alese la întâmplare.
Decăderea culturii arădene, documentată foarte exact în presă, evidentă într-adevăr, se datorează, stimată Doamnă, mentalității vestuste a activistului cultural promovate în ultima vreme de către conducerea orașului, în frunte cu omul de cultură Gheorghe Falcă. Domnia sa face parte din vestita categorie de activiști de partid mai norocoși. Dacă nu intervenea Decembrie 1989 trebuia să se socializeze în PCR, fiind la ora actuală, probabil, prim-secretarul de partid al județului. Oamenii cu care se înconjoară - cei care nu se simt, se exclud de la sine -, sunt pe modelul și asemănarea cu el însuși: activiști de partid, profitori inculți, contradicții în termen când vine vorba de cultură.
În situația în care cultura în Arad este pe mâna unora ca Doru Sinaci sau Andrei Ando să nu vă întrebați care-i baiul, Doamnă, și, mai ales, să nu dați vina pe jurnaliști, ei având tot atâta de a face cu decăderea culturii arădene cât au cei doi pomeniți cu jurnalismul. Impostura, incapacitatea de a înțelege actul cultural-artistic, absența oricărei dimensiuni culturale, chiar și pasive, la cei pomeniți și încă mulți alții ca ei, explică destul Sahara culturală arădeană. Presa, dimpotrivă, prin câteva voci autorizate, a încercat și încearcă să mai găsească câteva izvoare de apă vie în acest deșert blestemat.
Nu că presa ar fi fără pată. Are și ea păcatele sale, chiar și de natură culturală, fără să fie însă responsabilă pentru decăderea culturii Aradului. Uite, de exemplu, jurnalistul Sorin Ghilea și ale sale producții și întreprinderi colhoznice. Numite Baricada și Ghilea-show, aceste producții supralicitate la hectar de presă, sunt domeniul unde activiștii, în frunte cu realesul, se simt cel mai bine. Nu că nu s-ar simți bine și la Andrei sau alte studiouri ocrotite, dar la Ghilea este de-a dreptul fantastic: invitatul Falcă pune întrebarea, tot el răspunde, Ghilea doar ține isonul.
Ne întrebăm chiar, oare va onora dorința Domnului Bulumac de a da replica monologului interior exhibat de reales imediat după victoria a la Pirus? Pentru cei mai puțin trecuți pe la centrele culturale arădene să le spunem că Pirus ăsta a fost un rege machedon, după cum îi și zice sau nu numele, unul care sălășluia acum câteva mii de ani tot pe acolo pe unde se bat acum americanii și nemții pentru dragostea grecilor, obținând mai multe victorii împotriva romanilor care l-au costat mai mult decât o înfrângere onorabilă.
