Fuga (4)
- Lajos Notaros
- Jul 1, 2016
- 5 min read

E Brașov, ți-ai șoptit în sân după ce te-ai uitat cu băgare de seama pe geamul compartimentului. Între timp apăruseră încă doi, un el și un ea, dormeau lipiți în partea dinspre coridor în direcția de mers. Te-ai uitat la ei din coada ochiului, păreau că dorm cu adevărat, în fața ta Nelu la fel, avea barba lăsată în piept, trăsăturile feței nedeterminate ca la începutul unei schițe de portret cu creionul. Dincolo de geamul gălbui cu dungi diagonale din ce în ce mai întunecate se vedea gara.
O clădire nouă, masivă chiar și prin curburile care erau chemate să ridice în aer construcția. Mda, l-ai auzit după o vreme pe Nelu. Nu mai dormea, opririle lungi în noapte ale trenurilor au acest obicei paradoxal: să te trezească dacă dormi sau să devii vigilent dacă doar dormitezi. În goana trenului te simți mai în siguranță, opririle te umplu de neliniști. De ce stăm atât de mult, s-a întâmplat ceva, ceva ce trebuie să știm și noi? Pe urmă în tren există doar un singur pericol vizibil: controlorul. Ceilalți sunt simpli călători indiferent de ce sunt atunci când se dau jos din tren. Milițianul adormit lângă geam pare la fel de neajutorat ca și pensionarul care se duce la Călimănești să-și trateze afecțiunile netratabile. Sunt și securiști în tren, în fiecare tren sunt cel puțin doi care supervizează totul, asta tot de la Nelu știai. Nelu avea informații exclusive și din surse confidențiale, dar absolut sigure. Însoțitori li se spune, sunt în civil, se maschează în călători obișnuiți, dar devin atenți la orice neobișnuit într-o călătorie. Noi, de aceea, ți-a mai spus Nelu foarte serios și conspirativ, trebuie să nu ieșim cu nimic în evidență. Trebuie să părem doi tineri care au treabă la București. Cel mai bine e să le spunem că ne ducem să ne înscriem la ceva școală. Pare verosimil, mai ales tu pari mult prea tânăr pentru vârsta ta, a conchis în cele din urmă cu un zâmbet liniștitor. Ți-a mai spus și mai înainte: dacă suntem opriți de milițieni sau securiști, să nu te bagi, să-l lași pe el să vorbească. Tu ești cu mine, atât trebuie să știi, și să te comporți ca atare.
Intrăm imediat în Regat, a observat acum încercând să-și revină din somn cu ceva palpabil și evident. N-o să vedem mare lucru, până se face ziuă ajungem în București, a continuat răspunzând parcă la o întrebare posibilă din partea ta. A tăcut brusc la hârșăitul metalic al ușii glisante. În cadrul subțire a apărut, de nicăieri parcă, un bărbat în uniformă. Aveți locuri aici a strigat ca la un pluton de pifani neinstruiți, spărgând feeric sușotelile din compartiment. Cei doi, el și ea, s-au trezit brusc și au răspuns la unison: sigur că da!
Două, a clarificat situația Nelu practic și limpede ca întotdeauna. Perfect, a urlat satisfăcut omul în uniformă în timp ce se înghesuia prin crăpătura strâmtă a ușii care se oprea din glisare cam pe la jumătatea drumului. N-am pretenții, n-am nici bagaje, sunt un om de înțeles, a stabilit cadrele conviețuirii omul în uniformă în timp ce se așeza pe locul de lângă ușă în fața celor doi treziți prea devreme și care încă încercau să se pună de acord cu lumea în schimbare. Așezat și satisfăcut a trecut în revistă microcosmosul în care a nimerit și pe care l-a și format astfel.
În capitală cu toții?, a întrebat plimbându-și privirea de la unul la altul. Da, a răspuns Nelu în locul tuturor, mergem la București, după care mi s-a adresat simplu și lipsit de orice umbră de insinuare: hai la o țigare. Nu mă deranjează, a încercat omul în uniformă să păstreze inițiativa, ceilalți doi aprobau și ei la unison, ca niște păpuși gemene speriate, conviețuirea în fum și mirosuri.
A, nu, a zis Nelu foarte hotărât: nu se face. Viciile nu sunt de împărțit, ci de lepădat, iar noi doi ținem încă la asta, nu-i așa? Corect, ai spus tu în timp ce te ridicai, încercând să realizezi fără să generezi panică unde ți-ai pus pachetul de țigări și chibriturile. Nelu a fost și aici prevăzător: hai că le am la îndemână, nu te mai căuta după ele.
Pe coridorul trenului care aluneca ritmic în noapte ați stabilit datele problemei. E o situație, a început Nelu cât se poate de lejer. Omul poate fi un risc, dar poate fi și o șansă. Nu se știe niciodată. Nu toți care poartă uniforme sunt dobitoci. Unii reușesc să-și păstreze omenia. Să vedem, lasă-mă pe mine să stabilesc dacă putem avea încredere în el sau nu. Da, ai zis tu, pare de treabă. Cam gălăgios, dar, mă gândesc, așa sunt toți militarii. Pe dracu, a intervenit el, nu există așa ceva. Oamenii în uniformă reprezintă o subspecie umană. Nu poți avea încredere în ei sub nicio formă. Poate fi securist?, l-ai întrebat tu mai mult să-i deschizi pârtia pentru o expunere mai aplicată. Poate fi orice. Un ofițer care se duce la unitate sau cu treburi de serviciu sau poate fi un însoțitor. N-avem de unde știi, dormeam, n-am fost atenți. Tu l-ai văzut pe peron la Brașov? s-a uitat Nelu la tine cu subînțeles. Nu mai rețin, nu știu, nu cred, ai încercat tu să exprimi cât mai adecvat starea în care te aflai.
Greșit, ți-a suflat în față Nelu. Wrong, a subliniat în engleză, așa cum făcea de fiecare dată când încerca să acorde importanță deosebită unor afirmații sau negații. Ai răspuns cu trei întrebări la o singură întrebare. Pare șmecher, dar nu e. Nu știi nimic sau te faci că habar n-ai. Dar cu ăștia nu-ți merge. Cu oamenii de rând, poate, dar nu cu ăștia. Ăștia au în ei un program, o știință învățată să identifice dubiosul, neobișnuitul. Nu e chestie de inteligență, mai mult de exercițiu îndelungat în mediu adecvat.
Dar de ce să se ocupe ei cu noi, ce pericol reprezentăm noi, doi șmecherași de provincie care se duc la Bucale. Ți-ai însușit în ultima vreme termenul, folosit doar de Nelu, simțind foarte clar că încerci să epatezi astfel.
Pe dracu, șmecherași. Eu poate, tu ești pentru ei un iepuraș încolțit din toate părțile. De fapt, tu ești periculos, ești atât de bine intenționat și explicit încât sari în ochi. Nu-ți dai seama?, a încheiat Nelu, la rândul său, cu o întrebare care nu necesita răspuns de niciun fel.
Hai, băieți, mă primiți și pe mine la o țigară?, l-ați auzit subit pe omul în uniformă împreună cu zgomotul scrâșnit al ușii glisante. Ce fumați? Ei, nu puteți fi serioși, Carpați fără? Doi băieți atât de rafinați? Hai, că vă ofer eu ceva ca lumea. Ce ați zice de un Dunhill?
A pronunțat marca țigării în românește, dunhil, o greșeală de neiertat pentru adevărații fumători de Carpați fără.

Comentarios