Vă dați seama ce era dacă Imperiul nu murea?

Fiind cetățean al unei țări nu neapărat mici, dar mai periferice așa, mă gândesc ce era acum la Campionatul European de Fotbal dacă Imperiul rămânea în viață.

Nu îi mai pomenesc numele, oricum se schimba, după Aurel Popovici trebuia să se numească, după federalizare, normal, Federația Țărilor Est-Dunărene (Satele Unite ale Austriei Mari, adică SUAM), cert este că acum nu ne stătea nimeni în cale.

Păi, ia imaginați-vă o selecționată făcută din cei mai buni fotbaliști austrieci, unguri, cehi, slovaci, croați, sârbi și români! Și un pic de polonezi! Asta ca să nu devenim incorecți politic și să mai amintim și de niscai ucrainieni! Iar dacă făceam mai multe naționale, pe model britanic, cine mai încăpea în finală în afară a două echipe din Federația Est-Dunăreană!

Mi-au venit aceste gânduri bizare și incorecte acum, cu două ore înaintea finalei dintre Franța și Portugalia. Dacă ați urmărit cele câteva texte pe care le-am dedicat aici, pe Special Arad, evenimentului, în fața Dumneavoastră se reliefează imaginea unui visător incurabil – asta ca să nu zic fraier! – un tip peste care a trecut vremea fără ca lui să-i vină între timp mintea la cap.

De la început am ținut cu esticii, păi da, dacă sunt de pe aici cu cine era să țin? După ieșirea lor din cursă am trecut la echipele de mâna a doua din Vest în frunte cu Irlanda, Islanda și Țara Galilor. Am mai sperat o secundă în Germania, era din toate punctele de vedere mai asemănătoare cu noi, iar acum stau și mă uit la pereți că la televizor n-am nici un chef.

Cu toate că am prevăzut situația. Pe invers, e drept. Dacă aveți răbdarea să parcurgeți textele pe care le-am pomenit mai sus veți vedea că un parior bun n-avea altă treabă decât să parieze împotriva mea și mergea la sigur.

Așa că nu mă interesează cine câștigă în această seară pentru că știu cine pierde. Înainte de toate fotbalul, iar prin ricoșeu ideea de sport în general. Mai ales că francezii au și adus deja autobuzul victoriei la Paris, chiar mă întreb cum îl vor ascunde dacă, prin absurd, Cristiano devine de neoprit în cel puțin o situație?

Tocmai acum când Pele, un fotbalist încă adevărat, talent dur și pur, se însoară a nu știu câta oară. La 75 de ani cu una care are cincizeci. Asta e, adevărații fotbaliști știu să-și aleagă până și nevestele. Și nici măcar una-două, ci atâtea câte trebuie să fie! Vă spun eu, nu căutați pe aici corectitudine politică că s-ar putea să vă lăsați de citit de tot.

Până la urmă, să nu ziceți că nu v-am spus, măcar vouă, arădenilor, finala asta e ca la alegerile noastre locale. Prea multe echipe s-au înscris în cursă crezând că vor putea opri Franța la ea acasă. S-au luptat între ei ca orbii fără să bage de seamă că în ăst timp Marseilleza se aude din ce în ce mai tare, iar restul lumii începe să uite pe unde e linia de margine și de ce sunt la capătul terenurilor plasele alea întinse între bare.

Va câștiga așadar cine trebuie, cel mai bun, normal, cel care a greșit mai puțin și a dat cel mai mult. Așa e în alegeri, victoria în finală dă dreptate câștigătorului chiar dacă până atunci arăta ca o curcă, pardon cocoș, plouat/ă nimerit/ă din întâmplare în corida cu tauri (Un gând pios aici pentru toreadorul Victor Barrio care a murit în Spania sâmbăta seara într-o luptă cu tauri, o întâmplare aproape simbolică pentru ce a fost, ce este și ce va deveni sportul.)

Dacă e așa, mai bine Portugalia, o țară mică și aproape estică acolo la capătul vestic al continentului. Ș-apoi micuța Portugalia, cu trecut mare atât în cuceriri cât și în fotbal, ar merita o cupă, măcar pentru Eusebio și Figo dacă nu pentru Cristiano, una smulsă chiar din mâinile francezilor siguri pe ei, mândri nevoie mare de ce au fost, ce sunt și ce vor fi după finală.

Vedeți, acesta a fost pronosticul meu, iar dacă citiți după, luni dimineața sau mai târziu, această aiureală să nu vă supărați pentru că ați pariat contra mea pe Franța. Măcar ați câștigat ceva, înțelepciune dincolo de toate, iar dacă în lumea asta nu mai ai acces la lucruri simple și naive, lejere și senine, măcar să profiți și tu acolo cum și când se poate.

Mă voi uita la meci totuși, dar pe laptop și direct pe un post francez să le văd mutra în cele din urmă.

Iar dacă vă mai întrebați, dar ce am cu finala asta, cu Franța și Portugalia și cu marile puteri fotbalistice în general, vă spun încă odată sincer: rămân să cred că fotbalul a fost ghicit pentru distracția celor care îl joacă și îl privesc, nu pentru a umple buzunarele unor comersanți de carne vie și al unor gladiatori care spre deosebire de cei vechi și de matadorul din Spania riscă doar să li se strice freza la un șut mai tare sau la un fault mimat și jucat cu mare convingere (pentru asta, pentru talentul lor de a mima faultul și a teatraliza excesiv jocul, am un dinte vechi și cariat de tot pentru portughezi).

Francezii au devenit mari fotbaliști doar în ultima vreme după ce forul european a devenit o afacere locală în cârdășie cu cel mondial din Elveția. Fotbalul lor este rațional doar în măsura în care Voltaire este mai rațional decât Immanuel Kant.

N-am absolut nimic cu jucătorii de culoare francezi, dimpotrivă: pe ei îi înțeleg, fotbalul fiind singurul lor mijloc prin care pot ieși din situația de rang doi și pot câștiga bunăvoința galilor neaoși.

Am însă un alt dinte pentru sistemul lor tipic colonial de a se folosi de aptitudinile și talentele altora pe care le îmbracă fariseic în tricolorul fluturat pe ritmurile Marseillezei.

Dar, vă mai întreb odată: vă dați seama ce era dacă Imperiul nu murea?

PS. Da, a fost și mai rău. Portugalia a câștigat, de această dată am nimerit-o din păcate, titlul, reușind să câștige un singur meci în 90 de minute. Ronaldo a fost scos cu targa, dar alerga plin de energie pe margine în ultimele minute ale prelungirilor. Teatrul portughez s-a dovedit peste raționalismul lipsit de imaginație al francezilor. Fraxit după Brexit, cu Portugalia care și-a luat revanșa împotriva Greciei pentru finala pierdută acum 12 ani: au reușit să devină campionii Europei cu un joc și mai plictisitor și urât decât al grecilor.