Din nou despre marfă și bani în jurnalismul local...

Vom vorbi acum și aici de bani. Și de marfă. Marfă și bani, ca să parafrazăm titlul unui film celebru din noua cinematografie românească. De bani, stim ce sunt, marfa, în cazul nostru, aici și acum, ce să fie, ce să fie? Să-i zicem libertatea de expresie, să-i zicem jurnalism, tot pe acolo e, cu alte cuvinte vom trece în revistă pe scurt și pe șărite situația relației dintre bani și presa arădeană, Locală și nu numai, știut fiind că posturile locale de radio-tv sunt, cu excepția West TV, legate cu văzute si nevăzute fire de trusturi, firme centrale sau regionale, oricum dincolo de nivelul de percepție și așteptare al Aradului și arădeanului.

Începem cu o mărturisire. Ideea ne-a venit la programul arădean al Radioului Timișoara, girat de Cătălin Lăpușcă, un jurnalist radio arădean de cursă lungă, la care am avut onoarea de a fi invitați într-o seară de joi, între șapte și nouă. Programul derulându-se pe parcursul a două ore, am avut timp destul ca în pauzele muzicale sau de știri să mai schimbăm câteva cuvinte despre situația jurnalismului în Arad, să mai vorbim despre trecutul acestuia, prezent și, desigur, viitor. Cam nebulos și nu foarte optimist, am ajuns noi la o concluzie comună.

Cătălin m-a întrebat ce părere am despre jurnalismul radio, iar la încercările mele stângace de a ocoli subiectul, mi-a declarat verde în față că după părerea sa a rămas singura oază de libertate cât de cât din presă. I-am dat dreptate în final, mai ales în ceea ce privește posturile locale ale radioului public, acolo unde, cu bani puțini si cu o discreție asigurată de audiența foarte scăzută, jurnalistul „își poate permite”, ca să spunem așa. În rest aceeași bălăcire în voia stăpânului, cel care cu bani puțini poate obține profit maxim de imagine, jurnaliștii de la aceste posturi fiind doar simpli vectori sau agenți electorali și de imagine.

Exemplul arădean este West TV, televiziunea Domnului Blidar, acolo unde, prin brațul lung numit Andrei Ando, se întâmplă exact ceea ce vrea, dorește și visează patronul. Noroc că Domnul Blidar are dorințe simple și vise pe măsură. Interesat să nu fie în relații proaste cu administrația locală dintotdeauna a Aradului – altfel unde și-ar mai vinde câte un tramvai, două – se poate chiar afirma că este parte integrantă a rețelei de presă controlate într-un fel sau altul de Gheorghe Falcă.

Din care fac parte, așadar, inclusiv portalul Vestic, condus de același Ando, cel care va conduce și munca de propagandă si imagine a partidului de guvernământ din Arad, respectiv Consiliul Local și Județean. Partidul mai are un organ de presă patronat de tânăra speranță Glad Varga, e vorba, desigur de ARQ, poate avea încredere deplină și în Glasul Aradului, o publicație născută struțo-cămilă, dar se poate baza până și pe Jurnalul arădean-aradon, acolo unde tronează peste interesele austro-ungurilor Domnul Tâșcă, foarte atent la publicitatea și oportunitățile pe care i le poate garanta o relație amiabilă cu Falcă & co.

Vedeți că după această trecere în revistă nu mai rămâne mare lucru, doar câteva online-uri aproape personale dintre care nu puține sunt susținute sau, mă rog, ajutate să supraviețuiasca tot din bugetul public al județului și al orașului. Iar cu această idee am ajuns exact în miezul temei noastre: banii și marfa. Banii publici din care sunt finanțate organele de presă subjugate de interesul politic local. Situația este chiar tragică, punând în pericol însăși ideea de presă locală, această dependență reușind șă realizeze două dintre condițiile elementare pentru legarea de glie a presei.

Banii publici fiind cu măsură, rămâni foarte puțini de cheltuit cu presa. Ca urmare jurnalistii mărunți de la aceste redacții de propagandă trăiesc de azi pe mâine, puținii bani pe care îi primesc sub formă de salariu fiind la nivelul ajutorului de șomaj. Dacă îi primesc la timp, pentru că, spre deosebire de acel ajutor, jurnalistii despre care vorbim sunt plătiti ca fotbalistii de la UTA. Nu vă gândiți la sume, ci la intervaluri. Din când în când.

N-au ce face, n-au unde merge, acele puține redacții independente care au mai rămas supraviețuiesc și ele cu greu, are grijă administrația și de asta. Piața publicității în Arad este firavă, nemaivorbind de faptul că este și ea controlată de grupările de putere despre care vorbim aici. Iată, cercul se închide frumos, capcana presei locale începe să funcționeze mai precisă ce cele întinse în pădurile noastre din ce in ce mai rare pentru vulpi sau ursi. Comparația nu este deplasată, jurnalistii liberi sunt ca vulpile sau urșii pentru turiștii politicii, pe când cei legați de aceste salarii de mizerie sunt precum câinii în lesă ai acestor turisti proaspăt îmbogățiți numai ei șiu cum.

Așa că, vedeți, de asta i-am dat dreptate lui Lăpușcă: cel mai bine e la un radio local finanțat din bugetul central, chiar dacă salariul nu este mare, dar este cât de cât sigur si la timp. Banii fiind puțini, nici dracu nu se bagă în treaba ta, depinde de tine dacă rămâi curat sau te mai alegi și tu cu o oportunitate două.

Că de avut le ai oricum, băieții duri din provincie ți le ofera pe tavă chiar dacă știu că nu te pot cumpăra cu una cu două. Numai că viața este din ce în ce mai grea, dacă o ții tot așa cu independența redacțională ca orbul de bâtă te trezești singur și părăsit de toți, nu tu un chef, nu tu o recepție acolo. Și toate astea în timp ce publicitatea te părăsește și ea usor-ușor.

Păi, nu-i mai bine să apleci capul și să nu-i privesti în ochi în timp ce-i zici pantofului tău cam uzat: să vedem, ce putem face?